https://craciunul-care-mi-a-schimbat-viata---autor-daniela-gumann.cms.webnode.ro/

Recenzie scrisă de scriitorul Ștefan Dumitrescu

17.01.2021

         Tocmai ce am lecturat al doilea manuscris al scriitoarei Daniela Gumann "Crăciunul care mi-a schimbat viața". Romanul se citește cu plăcere, este unul aerisit, povestea de dragoste, dar mai ales de viață romanului, curg frumos ca apa limpede a unui pârâu. Aș zice că este un roman de vacanță, pe care-l lecturezi ca să-ți treacă timpul mai frumos, dacă nu ar fi un roman cu adâncimile și întortocherile sale plin de semnificație, care te duc cu gândul către un roman de învățătură filozoficească. După ce termini romanul nu poți să nu te oprești și să nu te întorci și să meditezi asupra liniei sinusoidale pe care o poate lua destinul unui om, asupra bogăției epicului, asupra frumuseții sufletești a personajelor, asupra lumii prin care călătorești cu autoarea. Dar mai ales asupra obiectivității cu care ne dezvăluie noua fațetă a lumii în care trăiește eroina principală, și care este lumea modernă de astăzi. Lume pe care autoarea ne-o descoperă cu detalii, cu talent și cu farmec...

Povestea este una de dragoste amară în care personajul principal, Carmen Vasiliu, soția lui Robert Vasiliu, în urma loviturii pe care o primește chiar în ziua de Crăciun de la soțul ei care o anunță că se vor despărți, hotărăște cu o tărie și o demnitate pe care numai o femeia puternică o putea avea, să-și ia viața în propriile mâini. De aici începe al doilea destin, sau Destinului cu D mare al personajului principal al cărții. Care va călători în lume, asemenea fetei de împărat, cea nedreptățită de ființa cea mai dragă, de tatăl ei Împăratul, din basmul "Sarea în bucate", de Petre Ispirescu. Sau asemenea Fetei moșului din basmul "Fata babei și fata moșului". Și care în final se va întoarce victorioasă și bogată acasă.

Personajul central al romanului, Carmen Vasiliu, și mersul ei prin lume, încercările la care este supusă de viață și prin care trece cu bine, este tipul femeii puternice, demne, care nu fuge din calea loviturilor vieții. Își rumegă durerea, amarul în sine, păstrându-și și frumusețea morală și demnitatea. Romanul începe cu portretul personajului, văzut din afară și dinlăuntrul lui, și are ceva statuar în el. Iată portretul eroinei romanului: (lecturându-i primul roman, și cunoscând-o pe autoare, subliniem faptul că personajul romanului este chiar autoarea. Așa cum este domnia sa în viață, ca femeie, ca mamă și ca luptătoare, calmă și de neoprit de greutățile vieții. Este asemenea unei statui care pășește înainte demnă, bună și cuminte totodată, orice s-ar întâmpla.

"Carmen, o femeie între două vârste, elegantă şi în acelaşi timp impunătoare. Era o femeie cu principii înalte, o mamă bună şi o soţie răbdătoare, însă blândeţea ei era ca ceva impus şi nu se ridica, niciodată, până la înălţimea căldurii sufleteşti. Se simţea în ea o sforţare, şi zâmbetul ei era un zâmbet oficial, mai mult impus decât natural. Era la fel de înaltă ca impetuosul ei bărbat, dar avea atâta graţie deși cu toate acestea, viaţa îi dăduse lui Carmen mândria lipsită de aroganţă, farmecul, melancolia şi desăvârşita-i seriozitate şi pe deasupra, o cinste care-i egala nevinovăţia. Avea ochii negri migdalaţi, umbriţi de nişte sprâncene ca cerneala, şi părul negru care se remarcau prin contrast cu pielea foarte albă. Avea o voce caldă şi cu modulaţii admirabile, pronunţa cuvintele scurt, demn și ferm". Suntem obligați să recunoaștem arta de portretist a romancierei, vocația detaliului, redat cu linii subțiri, dar și știința compoziției, căci toate se alcătuiesc într-un Întreg viu, armonios, impunător, făcându-te să o vezi în fața ochilor ca și cum ar fi la câțiva metri înaintea ta.

Romanul se continuă cu descrierea pregătirilor pentru masa de Crăciun pe care le face Carmen Vasiliu, în familie, robotind din greu ca masa și bradul, totul să fie aranjat cum trebuie și sărbătoarea să fie cât mai frumoasă, cât mai completă. În timp ce ea trudește să pregătească masa, soțul ei, Robert (familia este una bogată, îndestulată, cei doi soți au o firmă care merge bine și le asigură un trai mai mult decât decent) și fiica lor Angela, adolescentă, liceană, așteaptă ca masa de Crăciun să fie servită. Nu îmi aduc aminte să fi citit o carte în care pregătirea pentru masa de Crăciun, atmosfera, întregul ritual, să fie atât de bine redate. Parcă am fi acasă în familie, în seara de Crăciun, așa cum erau serile din ajunul Crăciunului în copilăria noastră. În timp ce gospodina pregătește bunătățile în minte îi vin amintirile din copilărie, sentimentele, gândurile, visele și speranțele pe care și le puneau fetele, pe care ni le puneam noi, copiii, în seara sfântă de Crăciun. Și ce frumos era Crăciunul în copilăria noastră, pe vremea bunicilor. O dată cu autoarea ne întoarcem și noi în copilărie, în serile de Crăciun din vremurile de altă dată :

"Îmi amintesc sărbătorile de Crăciun când copil fiind, admiram spectacolul străzii, unde vedeam mulţi adulţi preocupaţi să cumpere cadouri, sau dulciuri pentru copii, sau frumoase articole vestimentare pentru a se bucura de sărbătoare, eu însă nu simţeam nici o diferenţă de celelalte zile din an, dacă rămâneam acasă cu mama. Când mergeam la bunica la ţară, simţeam altfel Crăciunul. În seara de Ajun începeam să facem echipa pentru ca a doua zi să mergem cu "Steaua". Dis de dimineaţă ne trezeam, ne echipam, adică ne îmbrăcam cât mai gros, cu cizmulițe în care să nu ne intre apa şi şosete de lână, făcute de bunica, şi plecam la colindat. Seara când ajungeam acasă, totul era pregătit, ne ocupam fiecare locurile în jurul mesei, bunica aprindea o lumânare în mijlocul acesteia, iar bunicul spunea rugăciunea. Mirosul bucatelor tradiționale ne zăpăcea complet; era singura perioadă din an în care puteam gusta acele preparate, dar nu pierdeam mult timp la masă, deoarece odată cu lăsarea serii începeau să sosească colindătorii. De Crăciun îmi puneam dorinţe măreţe pentru viitorul meu, îmi propuneam să învăţ mai bine şi mai mult ca să pot să mă bucur şi eu de sărbătoarea Crăciunului ca oamenii lipsiţi de grijile financiare. Întâmplător sau nu, dorinţele mele s-au îndeplinit şi am ajuns la acel punct în care să pot avea de Crăciun o masă bogată, un brad superb cu frumoase şi scumpe cadouri aşezate sub el. Cu toate acestea, mereu de Crăciun îmi aminteam de copilărie".

Și, Doamne, cum vin loviturile vieții, tocmai în asemenea momente frumoase și sfinte. Robert, soțul ei, o anunță că i-a cumpărat un apartament unde să se mute, pentru că el are o altă femeie. Prozatoarea ne descrie cu finețe, folosind când linia subțire, când acuarela, ceea ce se întâmplă în sufletul ei. Suferința are adâncime, și ar fi fost devastatoare, dacă luciditatea și personalitatea ei puternică nu ar fi ținut totul sub control. Acesta este ultimul Crăciun pe care Carmen îl petrece în familie cu soțul și cu fiica ei. Dragostea ei pentru Robert, pe care îl ținuse toată viața ca pe un bibelou, familia în care investise totul au dispărut deodată, lăsând-o cu sufletul pustiu. O ființă și o viață ruinată. Iată redată plastic ca și cum ar fi fost pictată, starea psihică a lui Carmen Vasiliu, așa cum ne-o redă ea în roman, în aceste momente dureroase :

"Iată că acum, când tocmai împlinisem 49 de ani, sunt nevoită să accept că de fapt tot ce am clădit până acum, cu speranţe şi eforturi, se năruia ca un vis. Mă uitam la Robert cum vorbea şi nu auzeam nimic, căzusem într-un fel de amorţeală. Eram în salonul casei superb decorat de mine pentru Crăciun, cu un brad superb şi nimic nu mai reuşea să-mi atragă privirea sau atenţia. Eram total în altă lume. Stăteam pe canapeaua mea preferată, tapisată cu stofă de mătase, care acum parcă a lăsat o imensă prăpastie sub mine care mă tot înghiţea. Nu ştiu ce spunea Robert. Îl vedeam ca prin vis, ca pe ceva ce nu părea real, era atât de departe încât aveam impresia că nu poate fi atins. Nu ştiu cât timp a durat această stare, dar deodată, Robert, mă prinde de mână şi-mi spune:"

A doua zi, ca să scape de gândurile negre o va vizita pe doamna Coca, fosta ei profesoară de Chimie, care nu s-a căsătorit niciodată. Comunicarea dintre cele două femei este de o frumusețe, de o noblețe uimitoare. Cât de frumoși pot să fie oamenii adevărați în ceasurile cele mai grele ale existenței!

Fiind o femeie puternică eroina cărții nu se lasă îngenuncheată. Nu va merge să locuiască în apartamentul pe care i l-a cumpărat fostul soț și alege să meargă ca îngrijitoare la Roma. Cum există întotdeauna o judecată a lui Dumnezeu nimerește la o familie bună, plasată de o româncă, Virginia, tipul femeii viclene, rapace. O va îngriji pe doamna Rafaela, o bătrână bolnavă, cu care se va înțelege bine. Se va înțelege bine pentru ca ea, Carmen, este o îngrijitoare de o cinste și bunătate ireproșabilă și pentru că își face datoria așa cum trebuie. Doamna Rafaela se va îmbolnăvi grav astfel că va fi internată. Carmen va merge și o va asista la spital. Aici întâlnește o îngrijitoare româncă prilej cu care aflăm că există multe îngrijitore românce la Roma, care se întâlnesc, discută, au lumea lor, bârfesc despre babele pe care le îngrijesc.

Este uimitor cât de bine este pus la punct serviciul medical în Italia, și cât de atent sunt îngrijiți de către personalul sanitar bolnavii. Lecturând paginile în care este vorba despre promptitudinea cu care sosesc salvările, dotate cu toate aparatele medicale, despre cât de atent sunt îngrijiți de medici nu bolnavii, nu poți să nu oftezi gândindu-te la situația jalnică din spitalele românești. Rafaela va muri, cu toate îngrijirile medicilor. Carmen, conștiincioasă și corectă până în ultima clipă, va rămâne alături de Rafaela până când sosește din Anglia fiica Rafaelei, care-i va da liber.

În acest moment, când Carmen nu mai are loc de muncă, și când este îngrijorată de cursul pe care-l va lua viața ei, ...intervine Dumnezeu. Văzând cât de atent a îngrijit-o Carmen pe Rafaela, unul dintre medicii spitalului, Francesco, îi remarcă atenția, corectitudinea și omenia cu care s-a purtat cu doamna Rafaela. Medicul se numește Francesco și își dă seama că se află în fața unui om deosebit, de aceea o invită pe Carmen să o îngrijească pe mama lui. Precaută, cinstită cu ea însăși Carmen nu se hotărăște din prima clipă să accepte invitația medicului. La insistența acestuia, aflându-se în situația când nu avea de lucru, cum nu se putea întoarce în țară, Carmen se hotărăște. Din acest moment asistăm la a doua întorsătură a destinului. Francesco o va conduce pe Carmen la un adevărat Castel, înconjurat de un parc imens. Carmen și doamna Maria, de fapt mătușa medicului, se simpatizează de la început, între ele legându-se o adevărată prietenie. În acest castel (de parcă ne-am afla din nou într-un basm) Carmen nu este badanta (îngrijitoarea Mariei) ci prietena ei, doamna ei de companie. Destinul ține să-i facă dreptate până la capăt lui Carmen. Medicul se îndrăgostește de Carmen și vor veni împreună la nunta Angelei, fiica lui Carmen, la Iași, care între timp a ajuns studentă la Sorbona....

Spuneam că acest roman, care este unul despre o dragoste care se stinsese (iubirea dintre Carmen și Robert) și dragostea care va renaște între Carmen și Francesco este plin de "adâncimi semantice" și de învățături. Să încercăm să le descifrăm.

Faptul că Robert o anunță pe Carmen că se vor despărți ne spune că în existența aceasta a noastră pe pământ lovitura poate să vină când nu te aștepți, chiar și într-o seară sfântă de Crăciun. A doua învățătură : chiar dacă nu suntem pregătiți și lovitura cade ca un trăsnet pe neașteptate este bine să nu ne prăbușim, să nu ne lăsăm să fim înfrânți, ci să continuăm să mergem. A treia învățătură: viața omului pe pământ nu este rectiline, nu este un drum drept pardosit cu flori. Epicul cărții are zvârcolirile și ocolișurile lui. Nu ! Ci este făcută din mendre. Și mai ales Viața cu V mare, este o încercare la care ne supune Dumnezeu. Pentru că toată povestea romanului de dragoste amară și dulce, și de fapt toata Viața lui Carmen (așa cum i-o cunoaștem noi, care i-am lecturat prima carte) este o lungă și mare încercare, cu suișuri și coborâșuri. A patra învățătură a romanului : dacă în încercările la care ne supune Destinul noi suntem cinstiți cu noi și cu semenii noștri, dacă rămânem morali, judecata Lui Dumnezeu ne va răsplăti.

Romanul are meritul de a ne prezenta (ca și prima carte) această lume, pe care noi, românii care rămânem acasă nu o cunoaștem, a îngrijitoarelor, care izgonite de acasă de lipsa locurilor de muncă se văd deodată aruncate în altă lume, unde vor trebui să se adapteze. Cea care este pusă în pericol este familia tradițională românească, solidă, caldă, frumoasă, așa cum o cunoaștem noi de la părinții și bunicii noștri, și care a fost temelia neamului românesc. Femeile acestea care pleacă în lume își lasă acasă soții, copiii, a căror viață de cele mai multe ori depinde de banii trimiși acasă de îngrijitoare. Câte familii nu s-au descompletat. Câte familii nu s-au destrămat și câți copii nu s-au sinucis pentru că nu au mai avut-o pe mama lor lângă ei. În adâncimea sa romanul acesta, care aparent este unul ușor, și care se citește cu emoție și plăcere, este un roman despre tragedia femeii românce care este nevoită să plece în lume, și despre familia românească descompusă și fragilizată.

În final, putem afirma că ne găsim în fața unui roman pe cât de frumos și de plăcut la lectură, pe atât de complex și deplin de semnificații. Un roman care redă cu obiectivitate, cu luminile și umbrele sale, această lume a îngrijitoarelor românce. O lume care se rupe de lumea românească, o lume ruptă din Organismul românesc, slăbit profund în ultimele trei decenii, o lume suspendată, aruncată în cele patru vânturi. O lume în care cinstea, corectitudinea, rezistența în fața încercărilor, demnitatea sunt singurele valori care te pot ține în picioare. Crăciunul care mi-a schimbat viața", al doamnei Daniela Gumann, este un roman frumos, bogat, din care avem multe de învățat. Îl recomand cu căldură.

Ștefan Dumitrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, scriitor propus pentru Premiul Nobel


5301 Eugendorf bei Salzburg, Austria
Toate drepturile rezervate 2021
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit!