https://craciunul-care-mi-a-schimbat-viata---autor-daniela-gumann.cms.webnode.ro/

Când spiritul Crăciunului este furat de un alt fel de Grinch

17.01.2021

Cunoscută mai mult ca poetă, despre poezia domniei sale scriind și subsemnatul, mai de mult, sub pseudonimul Francisc Alvoronei, în ultimul timp și-a îndemnat condeiul către exerciţii prozaice ori dramaturgice, rezultatele fiind cărţi remarcabile, printre care, astăzi, semnalăm romanul Crăciunul care mi‑a schimbat viaţa, care se adaugă unui adevărat val de literatură care a surprins un fenomen care va intra în istorie sau sub denumirea de Marea Emigraţie românească de după căderea comunismului sau Depopularea României dintre secolele XX și XXI. Numai la Galaţi, de pildă, au apărut două romane cu același titlu, "Emigranţii", cu autori diferiţi, Costel Crângan și Vasile V. Popa, Dora Alina Romanescu, la Mangalia, a lansat "Emigrantele", relativ recent. Desigur, se poate spune că avem chiar o tradiţie, începând cu Panait Istrati. Cărţi ale unor contemporani precum Cătălin Dorian Florescu, Marin Mălaicu Hondrari, cu "Apropierea", recent ecranizat ca "Parking", Mihai Buzea, ultimul cu titluri precum "Gastarbeiter" sau "Recrutorii", și atâţia alţii, tratează subiectul în diverse moduri...

Daniela Gumann este, cel puţin aici, stilistic vorbind, conservatoare: preferă să fie o naratoare onestă, fără a experimenta, lăsându‐se influenţată, în ultimă instanţă, doar de ritmicitatea și dinamica scenaristicii, aspect sesizat și de postfaţatorul cărţii, Sterian Vicol, care compară direct cartea cu un film, schematismul aproximativ fiind învins de vitalism și umor, scena cererii în căsătorie fiind demnă de o Sophia Loren și Marcello Mastroianni în zile mari: o scenă cu bis, un bis necesar, deoarece altfel ne‐am fi aflat în vecinătatea unor "Iubiri caraghioase" kunderiene!

Un reputat medic doctor italian, Francesco Vasca, o cere în căsătorie pe Carmen, eroina naratoare, după câţiva ani buni în care sufletele lor s‐au tot studiat, s‐au cunoscut mai bine, la o a doua tinereţe, dacă nu chiar spre a treia domnul respectiv! Eroina fusese dezamăgită crunt (începutul cărţii este o adevărată lecţie de suspans... psihologic: totul pare, întro seară de Crăciun, de unde și titlul cărţii, perfect; o familie românească din Iași, o familie de "afaceriști", cu o fată gata să intre în febra bacalaureatului, nu chiar precum în filmul lui Cristian Mungiu!, împodobește bradul, se pregătesc cadourile, deloc comune sau ieftine, dar totul se termină cu o declaraţie de... divorţ din partea soţului Robert Vasiliu!), încearcă să se adune și să dea cu adevărat o lecţie de demnitate și onoare, iar toate astrele par să se alinieze pentru aceasta!

Carmen este gata să o ia de la zero, într‐o lume nouă, oricare ar fi ea! Se nimerește să fie Italia, unde pleacă imediat ce se poate, ca badantă sau asistentă!

Prezentarea acestui roman tulburător ar fi putut începe cu un fragment de la pagina 169, când are loc un dialog între Angela, fata lui Carmen, care tocmai trebuie să se mărite, și Carmen, care se întoarce după mult timp în România, fata observând că Francesco este îndrăgostit de mama sa, că el ar putea fi premiul ei pentru toate suferinţele prin care a făcut‐o fostul soţ să treacă, Carmen tocmai spunându‐i că încă nu i‐a dat nici un răspuns la acea cerere în căsătorie:

"Știi tu prin ce am trecut eu până am ajuns aici? Știi tu cât am suferit? Și depresia, care nu este o boală ce trebuie tratată, este sufletul zdrobit ce trebuie ascultat! Sufletul în lumea temporară a corpului! Am suferit o luptă interioară a sufletului cu iluzia exterioară a realităţii. Și când cunoașterea interioară pune la îndoială realitatea exterioară, nimic nu pare să mai aibă sens. Locul de muncă, sursa de bani, faima, soţul și fiica, întreaga structură socială deveniseră pentru mine un punct de referinţă tulbure de la care sinele meu interior nu mai putea găsi un sens semnificativ de identitate. Îmi era frică de mine și pentru mine, când mă gândeam, că voi fi nevoită să răspund la întrebarea Cine sunt? Întrebarea perenă revenea mai puternică decât oricând."

Portretul sau auto‐portretul eroinei, așa cum rezultă el, înainte și după declanșarea crizei, este memorabil: "Carmen, o femeie între două vârste, elegantă și în același timp impunătoare. Era o femeie cu principii înalte, o mamă bună și o soţie răbdătoare, însă blândețea ei era ca ceva impus și nu se ridica, niciodată, până la înălțimea căldurii sufletești. Se simțea în ea o sforțare și zâmbetul ei era un zâmbet oficial, mai mult necesar decât natural. (...) Avea ochii negri migdalați, umbriți de niște sprâncene precum cerneala și părul negru care se remarcau prin contrast cu pielea albă. Avea o voce caldă și cu modulații admirabile, pronunța cuvintele scurt, demn și ferm." (p.11) Și pagina 69, când hotărăște să dispară "definitiv" (un fel de a spune!): "E clar că eu nu mai pot sta în acest oraș, unde toţi mă știu că sunt soția lui Robert Vasiliu. Aș fi fost nevoită să le povestesc tuturor că eu sunt o pierzătoare. Mă voi degrada, pentru că nu voi mai putea avea același nivel de viață și nu‐mi voi mai putea permite anumite lucruri cu care s‐au obișnuit oamenii să mă vadă. Nu, cu siguranță, nu sunt pregătită să mă ofilesc și să mă umilesc în ochii lumii, când eu am fost mereu o mare doamnă."

Această Madame Bovary anti‐...bovarică ne va prezenta "lupta" ei cu propriul suflet, mai ales, recucerindu‐și o lume a ei (poate melodia ideilor negre, a lui Bernard Lavillers și a Catherinei Ringer i se potrivește de minune!), și mai ales imaginea, dar și realitatea unei femei puternice, "o mare doamnă", învingând fragilitatea sentimentelor, dezvăluind și fragilitatea oricăror familii unde lupta împotriva ispitelor nu este continuă!

Daniela Gumann, având experiența atâtor vieţi de care s‐a îngrijit mai mult sau mai puțin, a știut să selecteze tot ce era mai important pentru credibilitatea personajelor, scenografia având și ea importanța ei pentru crearea atmosferei: Iașul etern, cu accente pe viața din Bucium și cartierul Alexandru cel Bun, eterna Romă, capitala Italiei, atât prin ruinele sale, dar și prin ceea s‐a păstrat la verticală, un castel romantic (care va deveni azil pentru bătrâni!)!

Iluminarea, cu definiția simplă a lui Buddha, "sfârșitul suferinței" (p.84), vine pentru eroină prin acceptarea noii condiții, deloc înjositoare când investești în ea ceea ce ne face pe toţi oameni... mari: empatie, spirit de sacrificiu, la urma urmelor, punerea în pielea Celuilalt, celălalt care poate fi infern doar dacă în relaţie nu există Iubirea aproapelui! Relaţiile pe care le leagă cu bolnavele pe care le îngrijește sunt dovada faptului că orice Cenușăreasă, dacă nu cedează Răului, este purtătoarea și păzitoarea scânteilor din jarul care binecuvântează orice cenușă!

Cartea are două părţi "în clar", "Crăciunul. Începutul sfârșitului" și "Punct și de la capăt", dar mai există încă una, care începe cu nunta fetei, fiind și partea în care Doamna Carmen se întoarce și în România, unde, după aproximativ trei ani, are tăria de a‐i înfrunta pe cei care îi furaseră viaţa, dar și arătâduindu‐i, indirect, tot ceea ce era doar aparenţă în acea viaţă.

Într‐un fel, faustic, soţul și amanta lui fuseseră, mefistotelic, în rolul celui care, deși făcuse rău, făcuse aceasta înspre mai binele... victimei.

Ca și în romanul Corinei Sabău, "Se auzeau greierii", se creează niște relaţii speciale, literar vorbind, între generaţii diferite de femei, bunică‐mamă‐fiică, reliefându‐se subtila continuitate sufletească, pagini emoționante fiind despre relația lui Carmen cu spiritul mamei sale, care pare să o îndrume din lumea umbrelor, relaţia cu fiica evoluând, până la urmă, frumos!

Oarecum, este un roman... dantesc, fiind purtaţi însă și printr‐un fals paradis, la început: urmează infernul, purgatoriul și se prefigurează paradisul real. Pinii Romei, ca în celebrul poem simfonic al lui Ottorino Respighi, au rolul lor, "întunecaţi pe dealurile de la răsărit", p.119, ca și Fericirea, cu toate măștile ei (aproape veneţiene), fericirea pe care o poţi încerca, totuși, mai ales în relaţiile cu ceilalţi oameni: întâlnirea providențială, ca între femei puternice, de la fosta profesoară de chimie, care îi era ca o mamă, imediat după ce este anunțată că va avea ca dar de... divorţ o altă casă (un cadou aproape otrăvit, aproape... uman din partea celui care jurase să fie soţ până la moarte, la bine și la rău!), acea întâlnire conţinea în sine sâmburele fericirii despre care se discută cu un șofer de taxi (p.36):

"Asta înseamnă că am muncit mult înainte, ca să pot avea toate acestea, domnule. Dacă vreţi, totuși, să auziţi de la mine definiţia fericirii, iată cum o văd eu: Fericirea poate fi atunci când soţul îţi spune o vorbă bună în momentele în care simţi că nu mai poţi schița nici măcar un zâmbet. Fericirea este atunci când îţi vezi familia adunată laolaltă, povestind lucruri de care îţi aduci aminte cu drag. Fericirea este momentul acela când realizezi ceva pentru care ai muncit atât de mult și te poţi bucura de el. Fericirea este atunci când el îţi șoptește încet la ureche că ești frumoasă, chiar dacă nu te vezi așa. Fericirea este atunci când ești iubit de copilul pe care l‐ai crescut mare. Fericirea este atunci când poţi să ai încredere cel puţin în familia ta. Așa văd eu fericirea, iar în acest moment realizez că eu nu sunt fericită. Nimeni nu poate defini fericirea. Pentru fiecare înseamnă altceva. Poate asta o face atât de specială. Vedeţi?! Pentru dumneavoastră fericirea înseamnă să ai, pentru mine, fericirea înseamnă să fiu!"

Dar femeia tocmai aflase că fusese... concediată din... slujba de soţie! Și se exprima ca o discipolă a lui Gabriel Marcel, cel care a scris "A fi sau a avea". Desigur, romanul Danielei Gumann poate fi o pregătire pentru o continuare, un roman... metafizic (Gabriel Marcel a mai scris și un "Jurnal metafizic", "A fi și a avea" este oarecum parte din el sau continuare; găsim acolo sintagma "Metafizica - exorcizare a disperării"), care ar putea avea ca moto cuvintele aceluiași Gabriel Marcel: "Gândirea se întoarce către Celălalt, ea este dorinţă de Celălalt. Toată problema este de a ști dacă acest Celălalt este Fiinţa."

Cert este că romanul "Crăciunul care mi‐a schimbat viaţa" are partea sa de filosofie, de parte sapienţială, dar și de rătăcire, de amor nebunesc, de dorinţă înăbușită care erupe, amestecul de tăgăduire, auto‐amăgire și de refuz al unei posibile (alte) fericiri construind un personaj feminin cu adevărat memorabil, conservator prin educaţie, dar gata să înalțe drapelul unei revoluții personale pe baricadele ridicate pe dărâmăturile unor iluzii, care pot fi ale unei anume intimităţi, dar și cele ale unei Europe care se străduiește de veacuri să‐și recapete un suflet căreia Renașterea i‐a recunoscut măreţia, dar pe care l‐a pierdut când s‐a aplecat să scrie în nisip Libertate, Egalitate, Fraternitate!

O Europă (politică) care are nevoie, de fapt, de noi muncitori și de noi iluzii, ca să nu ne amintim de ceea ce spunea Petre Ţuţea despre libertate, egalitate și fraternitate...

Adi‑George Secară

5301 Eugendorf bei Salzburg, Austria
Toate drepturile rezervate 2021
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit!