Calea spre fericire - recenzie semnată de scriitorul Hațos Vasile
Calea spre fericire Romanul ,,Crăciunul care mi-a schimbat viața", scris de Daniela Gumann, pare o incursiune în propria-i ființă. Să fie un roman autobiografic? Poate. Dar ceea ce știu este că personajele au trăiri intrinsece, acele trăiri care duc spiritul spre lumi interioare, unde se amestecă sinceritatea cu frustrările și eșecurile unei vieți în plină maturitate spirituală.
Cum orice om își caută propria fericire, așa și scriitoarea Daniela Gumann face acest lucru prin intermediul personajelor, dându-le stări paradisiace. Acele stări care scot spiritul spre alte lumi, unde se adună toate frământările unei vieți, căci după o lungă suferință apare și fericirea, așa cum soarele își deschide razele în zorii dimineții. Puternic emoțional, având un sprijin în credință, autoarea dă ton personajelor prin descrierea unor vieți tumultoase, uneori duse până la paroxism deoarece sinceritatea prinde rădăcini în sufletul ei.
Cu o acuratețe deosebită descrie viețile tuturor, parcă trăindu-le aievea. Aici este începutul unei creații, aș spune, dostoievskiene, deoarece a da trăire personajelor înseamnă a te transpune în timpul lor. E ca și cum ai trăi în trecut, prezent și viitor. Frământările lăuntrice scot spiritul spre alte zări, acolo unde lumea pare alta, mai bună, mai perceptivă în cunoașterea de sine. De aceea personajele din roman caută acea stare de fericire, care să le ducă spre fericirea altora, dând valențe absolute spiritului uman. Căutarea unei vieți perfecte, din toate punctele de vedere. Dar a duce o viață perfectă înseamnă a face multe sacrificii, mai ales în cunoașterea de sine. Societatea devine din ce în ce mai vulnerabilă, cu obscenități, cu nerespectarea legilor umane, unde prieteniile se bazează pe sfera materială îndepărtându-se de adevăratul spirit.
Credința s-a transpus într-un timp apus unde regulile nu mai sunt clare, iar divorțurile fac parte din viața cotidiană. Nu se mai respectă jurământul depus de o familie în biserică. Iar oamenii se îndepărtează de propriul spirit, așa și personajele din carte au tendința spre autodistrugerea spiritului, bineînțeles nu toate. Nerespectarea unor reguli în viață duce spiritul spre făgașul suferinței, unde se amestecă toate vicisitudinile unei vieți. Așa cum un copil încearcă să devină matur prin ochii părinților, dar, uneori copilul nu acceptă sfatul părinților.
Cartea este foarte bine scrisă din profil psihologic deoarece multe personaje au suferit trăind în propria-i ființă, meditând, făcându-și introspecția. De aceea ,,Crăciunul care mi-a schimbat viața" te duce cu gândul la reuniunile de familie, care se fac, de obicei de Crăciun, unde într-o familie se adună toți de peste mări și țări, iar Spiritul Crăciunului îi unește, dându-le fericire. Ce-i fericirea, dacă nu ajungerea la rădăcinile spiritului, cunoscându-te în sineși? De aceea romanul pare psihologic prin aducerea suferinței în prim plan, deoarece ,,Crăciunul care mi-a schimbat viața" este și suferința care mi-a schimbat viața.
Castiglione di Ravenna, 9 decembrie 2021 Hatos Vasile